Georges Nivat
Æîðæ Íèâà


 

Áèîãðàôèÿ

(ôðàíö.) (àíãë.)

 

Êíèãè

 

Ñòàòüè

 

Áèáëèîãðàôèÿ


La pas prin noua Rusie


Cuprins

1. Notă asupra ediţiei

2. Prefaţa autorului la ediţia română

3. Avantaje comparative : un fel de cuvînt înainte de Magdalena Boiangiu

IMPRESII DIN RUSIA ANULUI I

4. Moscovele

IMPRESII DIN RUSIA ANULUI VI

5. Noul spaţiu rus

6. Ce fel de democraţie poate exista în Rusia ?

7. Ce înseamnă să fii rus astăzi

RUSIA ANULUI IX

8. La leagănul Rusiei

9. Oglinda cinematografului

10. O societate nesigură

Lacunele legislaţiei

Un iz de tămîie

« Complexul Zinoviev »

ÎN RUSIA ANULUI 2003

Mirajul Petersburgului

Magia lui Sokurov

Ortodoxia rusă ieri şi azi


Georges Nivat

web — Alexei Grinbaum

2005


Avantaje comparative : un fel de cuvînt înainte de Magdalena Boiangiu

In ziare, Rusia este o arenă politică în care un lider misterios, cu un trecut dubios desfăşoară seninele unei puteri copleşitoare sfarîmînd obstacolele din cale (partide politice, presă, persoane). Spre deosebire de celelalte ţări din spaţiul fost comunist, puterea din Rusia nu numai că nu cuprinde foşti disidenţi, dar a reuşit să se debaraseze şi de toţi partizanii reformelor. Supravieţuieşte nu doar simbolica regimului comunist, se perpetuează nu doar instituţiile, ci trăiesc mentalităţile, continuă educaţia, se menţin valorile utopiei colectiviste. In spaţiul economic, importantele bogăţii naturale trec din proprietatea statului în mîinile unor persoane agreate de stat (care, atunci cînd pierd această protecţie, ajung la puşcărie şi, dacă nu le place acolo, n-au decît să plece din ţară). Rusia e o uriaşă piaţă ce atrage lăcomia marilor firme occidentale, stimulate de inovaţia tehnologică acumulată în industria de război şi de numeroasele cadre care ar şti, pe bani puţini, să-şi valorifice cunoştinţele dobîndite în şcoli superioare. Armata întreţine un conflict foarte violent, atroce într-o regiune secesionistă rebelă, şi politicienii de la vîrf pun pe seama luptătorilor ceceni atentatele împotriva civililor, pe care forţele de ordine sînt incapabile să-i apere. Tot aşa cum nu pot să-i apere pe locuitorii oraşelor de delincventa ce atinge cote îngrijorătoare.

In statistici, puterea Rusiei se dovedeşte a fi un mit. în Raportul competitivităţii globale din anul 2000, ea e plasată pe locul 59 (China e pe locul 32, Zimbabwe pe 57 şi Ucraina pe 58). Pe scala corupţiei, din 99 de state, Rusia e pe locul 82, după Armenia. Se estimează că în 2015, în condiţiile unei creşteri anuale de 5 %, Rusia va furniza cam 2 % din Produsul Intern Brut mondial. Statele Unite şi Europa împreună vor avea, conform aceloraşi estimări, 45-50 %, Japonia şi China la un loc, probabil, 25 %. Tabloul social e şi mai întunecat : 70 de milioane de orăşeni ruşi sînt afectaţi de o poluare de cinci ori mai mare decît maxima admisă în Statele Unite, 75 % din apa de consum este, de asemenea, poluată, sistemul de sănătate funcţionează prost, cu multe spitale (mai ales cele din mediul rural) fără apă caldă, sub minime standarde de igienă. Se înregistrează sute de mii de cazuri de tuberculoză şi 40 % dintre naşteri nu au avut ca rezultat copii sănătoşi. Potrivit Raportului mondial al sănătăţii din 2000, 20 % dintre copiii de clasa întîi au fost găsiţi cu retard mintal. Speranţa de viaţă a bărbaţilor adulţi a scăzut de la 64 de ani în 1990 la 59 de ani în 1999. în acelaşi Raport, Rusia se află pe poziţia 130, cu un loc în faţa Sudanului. Populaţia a scăzut de la 151 de milioane de locuitori în 1990 la 146 de milioane în 1999 şi se anticipează că, dacă nu intervine vreo schimbare majoră de tendinţă, în anul 2025 ea va ajunge la 135 de milioane.

Dacă aceste date sînt reale — şi aşa par a fi — mai poate fi considerată Rusia o mare putere şi mai e cazul ca vecinii ei să se teamă de ameninţarea că ea va încerca să-şi recucerească teritoriile sau că îşi va recăpăta influenţa de dinainte de '89 ? Cei care trag o linie continuă între falsul testament al lui Petru cel Mare şi teritoriile anexate după cel de-al doilea război mondial consideră că ideologia marxistă nu a fost decît adaptarea la modernitate a visului imperial, că, deşi s-a scuturat de utopia colectivistă, Rusia va nutri tentaţii expansioniste şi, incapabilă să le asigure cetăţenilor ei soldaţi vreo satisfacţie, îi va pune să mărşăluiască prin spaţiile acum pierdute.

Autoritară şi naţionalistă în cele mai profunde instincte ale ei, Rusia de după URSS şi-ar fi găsit prin Puţin conducătorul capabil să-i redea măreţia şi statura mondială. Viaţa politică oferă argumente pentru o asemenea viziune a viitorului apropiat, în care - ca în 1917 - masele sărăcite, în absenţa unor soluţii pentru criza internă, vor exporta haosul în mediul extern. Alţi analişti prezintă mai nuanţat istoria Rusiei, văzută ca o succesiune de sisteme de putere discontinue, de modernizări ratate, generatoare de tragedii. Din această ultimă perspectivă, descompunerea imperiului sovietic ar fi o altă şansă a Rusiei de a-şi valorifica extraordinarul potenţial într-o structură socială modernă, recuperînd întîrzierea tehnologică prin stimularea capitalului uman.

E greu de spus dacă din 1991 încoace precumpăneşte tendinţa imprimată de ultima generaţie sovietică sau cea care s-ar fi putut naşte din prima generaţie postsovietică. Anii Puţin marchează un evident regres al formelor vieţii democratice. Ultimul Congres al Sovietului Suprem de pe vremea lui Gorbaciov poate fi considerat un model de deschidere şi de discuţie liberă, dacă e să-l comparăm cu dezbaterile Dumei, Parlament dominat de comunişti şi de formaţiuni naţionaliste extremiste. Societatea civilă, atît de turbulentă în anii '90, ţine doliul propriilor eşecuri, incapabilă să-şi situeze exigenţele între nostalgicii materialismului istoric şi rapacitatea materialiştilor pur şi simplu, cu conturi de milioane de dolari.

S-ar părea că speranţa democratizării Rusiei a murit, că echilibrul puterilor în această parte a lumii depinde de capacitatea Occidentului de a stabili în mod credibil limitele sferelor de influentă. Si astfel se revine la refrenul Ialta-Malta, împrejurări în care ultimul lucru care conta era interesul ţărilor din zona. Aşa cum observa însă Zbigniew Brzezinski încă din 2002, « nici America şi cu atît mai puţin Europa nu pot seduce sau transforma Rusia. Epifania Rusiei trebuie să vină din interior, aşa cum s-a întîmplat mai demult, la începutul secolului XX, odată cu prăbuşirea Imperiului Otoman şi apariţia statului turc modern. Dar ambele - şi America, şi Europa - pot favoriza crearea unui context atrăgător, a unui model de urmat, care să stimuleze schimbarea.[*1] »

Deocamdată, marile puteri, ca şi cetăţenii ruşi, sînt mulţumite că Rusia păstrează aparenţa stabilităţii. Motivat de necesitatea de a îngrădi corupţia şi de a pedepsi samovolniciile liderilor locali, preşedintele Puţin dotează Kremlinul cu puterile de pe vremuri, îşi supune justiţia, limitează pînă la anulare libertatea presei, fără consecinţe majore pe plan intern. Erorile şi bîlbîielile experienţei democratice au compromis nu doar cuvîntul, ci şi înţelesurile lui. In timp ce salariile şi pensiile se plătesc la timp, nimeni nu pare a plînge după drepturile omului. Se verifică oare încă o dată extraordinara capacitate a ruşilor de a îndura, de a fi recunoscători pentru că lucrurile nu merg atît de rău pe cît s-ar putea, de a se supune, creînd o mare literatură ? Sînt ruşii altfel decît oamenii cu care istoria i-a pus în contact ?

Georges Nivat nu se duce prin cancelariile puterii ca să caute răspunsul la aceste întrebări. El scrie un film la fel de straniu ca şi cele făcute de Sokurov, regizorul său preferat dintre ruşi: drumuri desfundate spre frumuseţi condamnate, oameni — cu şi fără nume — care muncesc şi merg la biserică, devotaţi poate familiei, poate ţării, poate propriilor idei despre cum trebuie trăită viaţa. Universitarul francez înregistrează mişcările lor, replicile, ceea ce creează şi ceea ce distrug, apropiindu-se cu simpatie şi fără prejudecăţi de purtătorii misterului din «sufletul rus». Mister global, alcătuit dintr-un alt sentiment al spaţiului, din relaţia cu Biserica şi cu puterea ei pămîntească, din sutele de milioane de secrete ale vieţii sutelor de milioane de ruşi, din felul cum e trăită literatura şi literaturizată viaţa. Omul fiind ceea ce este, e puţin probabil că ruşii vor evita civilizaţia consumului. Dar o vor împodobi cu totul altfel decît restul lumii şi poate că acesta este avantajul lor comparativ în faţa viitorului.

Călătoria în timp şi în spaţiu a omului occidental are rezultate neaşteptate : acolo unde politicienii nu văd decît o masă de manevră nemişcată şi amorfa, anesteziată, se petrec multe mişcări dezordonate şi evoluţii ascendente, oamenii se raportează la trecut şi la viitor altfel decît indică voturile, televiziunile şi ziarele. Pentru Georges Nivat, Rusia e determinată într-o măsură mult mai profundă de cursurile ei de apă decît de iniţiativele politice, marea literatură născută în acest spaţiu e mult mai semnificativă pentru mentalul colectiv decît discursurile împuterniciţilor recenţi. E o Rusie inedită pentru cititorul român, cercetată acolo unde străinul nu prea ajunge, descrisă cu o curiozitate intelectuală convertită în compasiune. Sensibil la Rusia eternă, Georges Nivat descoperă dinamica Rusiei de azi cu o obiectivitate care permite speranţa. Oamenii se deprind — încet, dar se deprind — să gîndească autonom şi să reacţioneze imprevizibil ; cînd instituţiile democratice sînt fragile, iar cele ale autorităţii beneficiază de aura invincibilităţii, libertatea indivizilor este singura forţă capabilă să asigure decolarea ţării din universul autoritarismului care a inventat formula « democraţiei controlate ». O democraţie controlată seamănă mai bine cu o dictatură decît cu o democraţie adevărată. E cert că, dacă va exista vreodată, democraţia din Rusia nu va semăna cu cea din Principatul Monaco şi nici măcar cu aceea din Statele Unite. Va fi necesar ca oamenii cu care Georges Nivat s-a întîlnit în staţiile de autobuz în care autobuzul nu mai vine, în satele părăsite, în mănăstirile readuse la viaţă să inventeze libertatea necesară. Cînd cetăţenii Rusiei vor fi liberi, şi vecinii lor vor putea dormi mai liniştiţi.


Magdalena Boiangiu

Bucureşti, 26 februarie 2004


1  Zbigniew Brzezinski, « Living with Russia », The National Interest, toamna 2000.